Aikido Journal Home » Interviews » Koichi Tohei (2) Aiki News Japan

Koichi Tohei (2)

de Stanley Pranin

Aikido Journal #109 (Fall/Winter 1996)

tradus de Cristian Ion

Unificarea minţii şi a corpului (Shin Shin Toitsu) şi Sensei Ueshiba

Sensei Ueshiba a fost o persoană care a arătat ceea ce înseamnă să trăieşti într-o stare relaxată, să posezi un ki adevărat şi să-ţi unifici mintea şi corpul. Postura sa era solidă ca o stâncă şi nu-l puteai clinti indiferent cât îl împingeai sau trăgeai; şi totuşi mă putea arunca fără nici cel mai mic efort, nelăsându-mă să simt nici cea mai mică forţă. Am fost absolut uimit că o astfel de persoană exista în lume.

Mai mult decât orice, ceea ce m-a învăţat Sensei Ueshiba a fost că o stare relaxată este cea mai puternică. El însuşi a fost dovada vie.

Nu cred că mai există cineva astăzi care să poată demonstra cu adevărat ceea ce el putea. Această calitate minunată, pe care şi-a dezvoltat-o printr-un proces dureros, ar trebui să o lăsăm moştenire generaţiilor viitoare – şi nu poveşti despre cum smulgea copaci din pământ sau alte nonsensuri.

De ce Sensei Ueshiba a interzis shiai (luptele)

Sensei Ueshiba nu a permis shiai. Într-un shiai adevărat scopul este să-ţi laşi adversarul fără putere, într-un mod absolut şi complet. Dacă nu reuşeşti acest lucru nu poţi revendica victoria. Pe de altă parte, shiai-urile moderne sunt guvernate de reguli stabilite pentru securitatea şi păstrarea vieţii combatanţilor, în cadrul acestor reguli stabilindu-se victoria şi înfrângerea.

Aceste competiţii sunt de fapt sporturi, şi de aceea ele nu sunt cu adevărat shiai-uri, în adevăratul sens al cuvântului. Judo, spre exemplu, a fost dezvoltat astfel încât participanţii să se poată scula de pe saltea indiferent de câte ori sunt aruncaţi. Acest lucru este posibil doar pentru ca judo este un sport; în realitate astfel de lucruri nu s-ar întâmpla.

În trecut, shiai însemna că încerci sa-ţi omori adversarul, sau să-l răneşti decisiv, sau cel puţin să-l aduci în incapacitatea de a mai rezista. Altfel, meciul era considerat neterminat şi fără victorie.

Budo, prin propria natură, nu implică lupte şi competiţii. Dacă examinaţi caracterul chinezesc veţi găsi că înseamnă ad literam “calea de a opri arma”. Îţi cobori propria armă făcându-ţi adversarul să şi-o coboare pe a sa în acelaşi timp. Cu alte cuvinte, scopul nu este înfrângerea altora; adevăratul budo înseamnă completarea şi perfecţionarea sinelui. Aceasta este ceea ce a spus Sensei Ueshiba întotdeauna.

Pentru a ne menţine siguranţa şi pentru a ne păstra vieţile trebuie să stabilim reguli. Dar hotărând victoria sau înfrângerea în cadrul acestor reguli ne plasăm automat în sfera sportului. Iar Sensei Ueshiba a fost inflexibil întreaga sa viaţă în privinţa că aikido este budo, nu un sport.

Ceea ce gândea Sensei Ueshiba

Deşi Sensei credea cu tărie în acest principiu fundamental al budo-ului, nu ne-a învăţat niciodată cu adevărat nimic despre acest principiu folosind termeni concreţi. Pe când ne antrenam venea şi dânsul şi ne spunea: “Puneţi ceva putere în practică”. Şi totuşi când îşi demonstra tehnicile era complet relaxat! Cu alte cuvinte, ceea ce spunea şi ceea ce făcea erau două lucruri diferite.

Obişnuia, de asemenea, să spună lucruri fantastice precum: ”Zeii devin ca un fum şi pătrund în corpul meu”, sau “În întreaga lume, trecut şi prezent, chiar şi printre sfinţi şi înţelepţi nu a existat nimeni care să înţeleagă ceea ce spun, şi chiar şi eu în timp ce vorbesc nu înţeleg”. Cum era posibil să facem ceva din astfel de fraze?

Sensei era solid ca o stâncă dar de asemenea foarte relaxat. Această combinaţie l-a făcut extrem de puternic. A stăpânit relaxarea integrând-o complet în corpul său.

Dacă nu aş fi fost atât de norocos să-l întâlnesc pe Sensei Ueshiba probabil că mi-aş fi petrecut întreaga viaţă fără să am habar de acest tip de relaxare. Îi sunt foarte recunoscător pentru mi-a arătat acest lucru. Nu am dat niciodată prea multă atenţie la ceea ce spunea sau făcea Sensei. Puteai să-l întrebi orice vroiai dar niciodată nu-i înţelegeai răspunsurile. Îţi arăta ceva şi îţi spunea ceva de genul: “Se face în acest fel”.

Până la urmă l-am întâlnit pe Tempu Nakamura, de la care am auzit pentru prima dată propoziţia: “Mintea mişcă corpul”. Auzind acest lucru m-am gândit: “Asta este! Este tot ceea ce ai nevoie! Este atât de simplu!”. Am început să mă uit cu mai multă atenţie la astfel de lucruri şi am descoperit că într-adevăr Sensei Ueshiba mişca corpurile oponenţilor conducându-le mintea (kokoro). Şi făcea acest lucru complet relaxat. Ar fi fost bine dacă ne-ar fi învăţat acest lucru, dar nu a făcut-o niciodată.

Gândindu-mă la aceste lucruri, după o vreme mi-am dat seama că pentru ca mintea să conducă corpul, şi pentru a conduce mintea oponenţilor, trebuie să fii capabil mai întâi să-ţi controlezi propria minte. Am început cu mare entuziasm să studiez cum să fac acest lucru, şi am descoperit că unificarea minţii şi a corpului este fundaţia aikido-ului.

(The full article is available for subscribers.)

Subscription Required

To read this article in its entirety please login below or if you are not a subscriber click here to subscribe.

Username:
Password:
Remember my login information.