Aikido Journal Home » Articles » Fata in fata cu Sokaku Takeda Aiki News Japan

Fata in fata cu Sokaku Takeda

Available Languages:

de Yoichi Ozaka

Aiki News #68 (August 1985)

tradus de Alvin Zaboloteanu

Articolul de mai jos a fost rescris cu permisiunea lui Tokimune Takeda Sensei, Director al Daito-ryu Aiki Budo si fiul lui Sokaku Takeda Sensei. In 1929, Amiralul Isamu Takeshita a inceput sa studieze Daito-ryu de la Sokaku Takeda Sensei si a publicat un articol intitulat „Poveste a Curajului lui Sokaku Takeda.” Acest articol a atras atentia companiei Tokyo Asahi Newspaper care l-a trimis pe jurnalistul Yoichi Ozaka in iulie 1930 in Hokkaido pentru a-l intervieva pe Takeda Sensei care calatorea pe insula nordica predand. Articolul de mai jos a fost scris de Dl. Ozaka si a aparut pe 17 august, 1930.

Cu multi ani in urma Daito-ryu aikijujutsu a existat ca o scoala secreta de arte martiale a Clanului Aizu. Totusi, incepand cu perioada Meiji acest voal de mister care inconjura arta de sute de ani fusese ridicat datorita eforturilor Maestrului Sokaku Takeda (1859-1943), mostenitor legitim al scolii. Daito-ryu este considerata cea mai avansata arta de autoaparare si este neegalata de artele martiale traditionale precum kendo si judo. Dintr-un motiv necunoscut, Maestrul Takeda, un practicant extraordinar al artelor martiale, a plecat in Hokkaido pentru a se retrage din lume acum 20 de ani.* A inceput o viata in izolare completa angajandu-se in agricultura in Shirataki (in text scrie cu adevarat „Shirahama”, o eroare din partea scriitorului deoarece kanji pentru „taki” si „hama” sunt similare), in Kitami, partea rurala a insulei Hokkaido. Chiar daca se pare ca are aproximativ treizeci de mii de studenti peste tot prin Japonia, Maestrul traieste in izolare pentru a evita toate problemele lumesti.

Am calatorit sapte ore cu trenul spre est dupa ce m-am transferat la Nayori, aproape de extremitatea nordica a Hokkaido, pentru a ajunge la casa Maestrului unde acesta locuieste in retragere in Shirataki in Kitami-no-kuni. Casa lui are doua camere a cate zece tatami-uri fiecare fara usi glisante intre ele. In afara de aceste doua camere este si o camera mare cu 20 de saltele continand o vatra de cinci picioare, cufundata, inconjurata de o rama din lemn negru lucios. Chiar daca era mijlocul verii am gasit o oala mare atarnand de un suport, si doua perechi de clesti de fier de vreo 16-17 inchi lungime aruncati la intamplare in oala. Camera imi amintea de casa izolata a lui Tsukahara Bokuden (expert al sabiei si fondator al Bokuden-ryu (Shinto-ryu)(1489-1571)) sau a lui Mataemon Araki (expert al sabiei si fondator al Araki-ryu (1597?-1638?)) in fiecare aspect.

Nevasta lui m-a intampinat spunand, „Multe multumiri pentru vizita dumneavoastra dar sotul meu a plecat hoinarind la inceputul lunii iunie si inca nu s-a intors.”

„Ce atitudine relaxata are,” ma gandeam. Daca eram in Tokyo, cineva ar fi sunat imediat la politie sa-l caute. „Oh da,” a adaugat, „am primit o scrisoare de la el acum trei sau patru zile. Spunea ca sta intr-un loc numit Koshimizu situat dupa Abashiri. Dar va pleca de acolo in alta parte si n-am nici cea mai vaga idee cand se va intoarce acasa. Sper sa-l gasesti in Koshimizu dar s-ar putea sa fi plecat deja.” M-am simtit foarte descurajat dar am decis sa uit si am petrecut inca sapte ore pe tren coborand la statia Furuoke, patru opriri inainte de Abashiri, faimos ca amplasamentul unei inchisori. Dupa aceea am mers dealungul unei carari de munte traversand o creasta de vreo 2 mile jumatate. Era aproape miezul noptii cand am ajuns in sfarsit in satul Koshimizu.

Cand in sfarsit am gasit un han, un om batran de 67-68 de ani care arata ca un vechi samurai a iesit afara si m-a intrebat ce treburi ma aduc aici si de unde vin. I-am dat cartea mea de vizita si am intrat urmandu-l. In acel moment am auzit pe cineva in spatele usii glisante „shoji”, spunand: „Ce? Un jurnalist? Ce bataie de cap! Ce vrea de la un fermier batran ca mine? Nu are rost sa mai lungim vorba. Daca este aici, spune-i sa intre.” M-a intampinat cu urmatoarele cuvinte: „Nu vroiam sa te vad din cauza ca ma deranjezi, dar presupun ca nu am de ales.”

Purta un kimono de vara, din bumbac in carouri cu o centura in jurul taliei. Oricine ar fi crezut ca este un simplu taran judecand dupa cum arata. Nu arata de varsta sa care era de 72 de ani. Arata mai tanar si parea viguros. Era mic, probabil mai putin de cinci picioare. Am aflat mai tarziu ca avea doar vreo 50 de kilograme. Cu toate acestea, ochii lui ma priveau neinfricati si am avut impresia distincta ca nu vor fi satisfacuti pana nu penetrau adancurile sufletului meu.

„Ce vrei de la un om batran ca mine?” a intrebat.

„Vreau sa discut cu dumneavoastra despre arte martiale.”

„Daca vrei sa auzi despre agricultura, am cunostinte generale. Pot sa cultiv un camp de 2 hectare de unul singur. Pot sa sap radacinile cam a 30 de copaci mari. Ha, ha, ha…”

Dupa un timp conversatia a deviat la subiectul preferat de Takeda Sensei, artele martiale, incepand cu fiecare scoala si dupa aceea trecand spre alte subiecte. Maestrul, care a devenit treptat nerabdator in timp ce vorbea, a pus cel mai bun student al sau (batranul cu care ma intalnisem prima oara) sa stea in mijlocul camerei de 8 tatami-uri opus lui. Se pare ca acest batran este un admirator inrait a lui Sokaku si studiase cu el de douazeci de ani.

„De vreme ce conversatia s-a incins un pic, lasa-ma sa-ti arat niste tehnici. Vino! Ataca-ma din orice directie!”

Postura lui puternica cu picioarele putin departate il facea sa para foarte mare. Ochii lui erau insangerati in timp ce se uitau la cel mai bun student al sau. Un moment mai tarziu oponentul sau l-a atacat cu toata forta. A ajuns pe podea fiind cu usurinta aruncat de catre Takeda Sensei a carui tipat a fost ca un fulger.

Studentul a rostit, „Ma predau.”

Tehnica a fost atat de perfect executata incat te lasa cumva nemultumit. Mi-au fost aratate vreo zece runde de acest tip dar tehnicile erau aplicate atat de repede incat nu puteam sa vad cum facea proiectarile sau cum isi imobiliza adversarul pana la punctul in care nu mai avea puterea nici sa geama.

„Arata ca o lupta aranjata, nu-i asa.”

„Da, arata,” mi-a scapat fara sa gandesc.

„Ai practicat vreodata ’yawara’ (tehnici jujutsu)? Ridica-te.”

M-am ridicat.

„Strange-ma de gat ferm.”

Sunt un tip destul de mare si l-am strangulat cu toata forta. Atunci, a spus, „Esti gata acum?” In momentul cand l-am auzit tipand, mainile mele, care erau in jurul gatului sau, s-au simtit ca si cand ar fi rupte. M-a rugat dupa aceea sa ii prind mana dreapta cu ambele maini si sa imping impotriva pieptului sau, si multe altele. Am facut cum spunea si am fost proiectat fara sa inteleg cum o facea. Mi-a imobilizat gatul si ambele maini cu picioarele ca si cand ar fi legat un nod. Mainile mele pareau ca sunt aproape rupte si nu mai aveam suflu.

Cand m-am uitat in sus la Maestrul Takeda din punctul meu de vedere de pe podea avea mainile impreunate la piept si ii spunea studentului sau, „Hey, s-a varsat ceaiul!” Nu puteam sa cred!

Putin mai incolo a scos o sabie si mi-a aratat mai multe kata (forme). Isi legana sabia in fata ochilor mei, sub nasul meu si in jurul umerilor mei creand un sunet taios omniscient.

„Este destul de dificil sa produci acest sunet cu sabia. Nu poti taia o persoana cum trebuie daca nu poti produce acest sunet cand folosesti o sabie. Este foarte greu sa faci aceasta sabie de 14 inchi sa cante.” Barbatul de 72 de ani nu arata deloc obosit.

A vorbit apoi despre cat de repede a invatat Marquis Tsugumichi Saigo tehnicile si despre intalnirea si conversatia sa cu generalul Nogi in Nasuno (in prefectura Tochigi) si despre cat de mult i-a placut cand s-a imbracat ca un fermier. Mi-a mai spus ca datorita faptului ca arta lui martiala e asa de usor de invatat, nu a demonstrat-o niciodata in fata lumii. Takeda Sensei spunea ca tatal lui ii cauteriza unghiile ambelor maini in fiecare zi, ca pedeapsa pentru inabilitatea sa de a invata tehnicile destul de repede. Mi-a aratat urmele care i-au ramas dupa atat de multi ani. Chiar si cand ceasul a batut ora doua dimineata el continua sa vorbeasca fara sfarsit.

„V-au fost aceste tehnici utile vreodata intr-o situatie adevarata?”, am intrebat, schimband din adins subiectul pentru a extrage mai multe informatii. La inceput a ras si nu mi-a raspuns la intrebare dar in cele din urma mi-a spus despre un incident. Conform povestii lui, a fost atacat de 40 sau 50 de constructori in prefectura Fukushima la inceputul perioadei Meiji si a omorat 8 sau 9 persoane.**

„Aceasta tehnica este o arta de autoaparare perfecta in care eviti sa fi taiat sau lovit cand in acelasi timp nu lovesti, sau tai. In timp ce atacul se apropie il controlezi prompt folosind puterea adversarului. Deci chiar si femeile sau copiii pot executa aceste tehnici. Dar fac o regula din a nu preda tehnicile oricui, fara referinte adecvate, deoarece sunt infricosatoare cand sunt folosite gresit. Inteleg ca sunt oameni care predau aceste tehnici in Tokyo [probabil o referinta la Morihei Ueshiba care preda in Tokyo la vremea aceea], dar nu cred ca poti preda altora bine daca nu esti destul de indemanatic.”

Parea ca nu va sfarsi conversatia niciodata, chiar si dupa ce rasarise soarele.

*In concordanta cu Ryuichi Matsuda in Hiden Nihon Jujutsu (Scoli japoneze secrete de Jujutsu), cand un student al lui Sokaku, un superintendent al Politiei prefecturii Akita, a fost transferat in Hokkaido in 1910, l-a rugat pe Takeda sa predea Daito-ryu politiei din insula nordica. Takeda a acceptat si l-a acompaniat acolo (p.196). La inceput Sokaku a tinut seminare la sediile politiei din zona Asahikawa. La inceputul perioadei Taisho (1912-1925) a vizitat Shirataki in Kitami, s-a casatorit si si-a stabilit locuinta acolo.

**Donn Draeger in Budo si Bujutsu Modern inregistreaza incidentul avand loc in Tokyo pe vremea cand Sokaku avea 23 de ani, in 1881. In plus, numarul mortilor este estimat la 12 persoane (p. 139)