Aikido Journal Home » Articles » Extinderea şi aprofundarea noţiunii de autoapărare Aiki News Japan

Extinderea şi aprofundarea noţiunii de autoapărare

de Stanley Pranin

Aikido Journal #103 (1995)

tradus de Cristian Ion

Autoapărarea poate fi definită ca protejarea propriei vieţi şi/sau a proprietăţii împotriva unui atac. În cazul oamenilor care iau măsuri concrete pentru a se proteja pe ei înşişi precum şi posesiile lor, teama este deseori cel mai puternic factor de motivare. Să luăm exemplul unui tânăr care decide să se înscrie la o şcoală de arte marţiale sau la un curs de autoapărare. Cel mai probabil este mânat de un sentiment de nesiguranţă datorat unei presupuse vulnerabilităţi, cum ar fi o statură fizică redusă sau o stare de slăbiciune. Poate că a fost recent victima unui atac, al unui bătăuş, care l-a rănit şi umilit în ochii prietenilor săi. Pe când eram adolescent, am fost personal martorul unui astfel de incident violent. Deşi nu eu am fost victima, frica pe care am simţit-o văzând de aproape comiterea unei violenţe s-a dovedit a fi factorul decisiv care m-a condus la un dojo de aikido.

Sau să luăm in considerare îngrijorarea unei tinere femei care a fost victima abuzului fizic al unui bărbat şi care şi-a propus să înveţe autoapărarea în încercarea de a-şi elimina frica de un posibil act de agresiune în viitor. În cazuri precum acestea, victimele sunt determinate să facă ceva datorită unui sentiment de teamă, bine înrădăcinat. Răspunsurile lor sunt motivate de un instinct de autoapărare, probabil puţin amestecat cu o dorinţă de răzbunare asupra atacatorilor, consideraţi inamici. Este un tipar psihologic familiar care implică dualitatea victimă-agresor.

Totuşi, pe termen îndelungat, antrenamentul în aceste arte marţiale poate aduce cu sine şi câteva rezultate neanticipate. În plus faţă de obţinerea abilităţilor de autoapărare, cei care practică îşi îmbunătăţesc condiţia fizică şi starea de alertă mintală. Aceste noi abilităţi obţinute merg mână în mână cu o schimbare psihologică care transformă motivaţiile iniţiale în altceva decât frica sau dorinţa de răzbunare. Aceasta poate să însemne parcurgerea primilor paşi în asumarea întregii responsabilităţii asupra propriei vieţi, realizând că fiecare are puterea de a preveni repetarea unor astfel de situaţii. Practicanţii descoperă că disciplina şi efortul investit au fost răsplătite cu prisosinţă, dobândind în plus beneficii aplicabile şi în alte domenii ale vieţii fiecăruia.

Deşi primul lucru care ne aduce în minte noţiunea de autoapărare este protejarea vieţii şi proprietăţii, această noţiune este folosită metaforic pentru a descrie acţiuni împotriva “victimizării” şi în alte domenii ale vieţii fiecăruia. Teama născută din ameninţări fizice are paralele psihologice în numeroase cazuri, atunci când ne simţim securitatea ameninţată.

Să luăm spre exemplu autoapărarea “financiară”. Există chiar o carte foarte bine vândută care poartă acest nume. Aproape fiecare la un moment dat s-a aflat în dificultăţi financiare. Îmi aduc aminte când am încercat să conduc un dojo ca o afacere într-un mic orăşel. Depuneam un efort extenuant să o scot la capăt lună de lună. Presiunea psihologică generată de insecuritatea financiară poate avea efecte devastatoare în toate domeniile vieţii fiecăruia. Oamenii care se află în dificultăţi financiare încearcă să depăşească problema practicând o disciplină monetară. Învaţă să analizeze cum să îşi cheltuiască veniturile minut cu minut, unde pot să reducă cheltuielile, cum pot să economisească şi să investească cu succes. Pe măsură ce îşi ating unul câte unul scopurile financiare, frica de sărăcie sau ruină se micşorează fiind înlocuită de un sentiment crescător de încredere în forţele proprii. Eliberarea de anxietate deschide uşile fericirii iar rezultatul psihologic al acestei senzaţii poate să conducă oamenii la angajarea în acţiuni de caritate. Oamenii care prin perseverenţă şi voinţă deosebită ating securitatea financiară şi cărora în consecinţă nu le este teamă de atacuri “financiare” sunt echivalentul unor centuri negre în artele marţiale, încrezătoare că se pot apăra împotriva unor atacuri fizice.

Acest concept extins de autoapărare este, de asemenea, şi mai evident aplicabil în domeniul autoapărării “verbale”. Fiecare dintre noi a fost la un moment dat în timp victimizat de către un interlocutor agresiv într-un anumit context social. Poate a fost un părinte sau un profesor, un prieten sau oricine altcineva. Intenţionat sau nu, cei responsabili de atacuri verbale provoacă răni psihologice care cauzează suferinţă la fel de reală precum rănile fizice. Victimele care acumulează daune psihologice din astfel de abuzuri interpersonale au, de asemenea, diverse opţiuni. Pot, spre exemplu, să consulte un terapist abil şi să afle de ce sunt vulnerabile la aceste atacuri verbale şi cum să se descurce în asemenea cazuri în viitor. În afara faptului că vor începe să-şi aprecieze propria valoare şi putere – necesar pentru a promova încredere într-un context social – înţelegerea semanticii şi conjuncturilor verbale poate conduce la dezvoltarea de tehnici folositoare împotriva atacurilor verbale.

Ca o paralelă, îmi pot aminti de acum douăzeci de ani cât de mult am beneficiat de pe urma unui studiu asupra logicii formale, care acoperea subiecte de structură a limbajului şi înţelesurile cuvintelor. Unul din subiectele mele preferate se ocupa de “erori familiare”. Acest studiu explica cum expresii aparent logice nu erau de fapt valabile din punct de vedere logic. Fiecăreia dintre aceste erori îi erau atribuite denumiri în limba latină. Ceea ce mi s-a părut absolut fascinant a fost că sunt nenumărate exemple de aceste tipuri de argumente plauzibile folosite zilnic în reclame, politică, sau chiar şi în discuţiile cu prietenii. Pentru un timp, până când am asimilat conceptele, mă amuzam rostind în gând “argumentum ad populum”, “argumentum ad baculum”, “argumentum ad miseria”, etc., pentru a caracteriza aceste exemple de argumentaţii eronate de fiecare dată când le întâlneam. Totuşi am primit mai mult decât ceea ce cerusem atunci când am ajuns să îmi analizez propriile remarci, găsindu-le “pline de găuri” din punct de vedere logic! În orice caz, demnitatea socială generată de percepţia modului în care oamenii folosesc în mod corect sau incorect vorbirea poate face ca oamenii sa fie mai eficienţi în comunicarea verbală şi îi poate ajuta să se apere mai uşor de “agresiuni verbale”.

Un alt exemplu de autoapărare ca metaforă pentru transformarea fricilor fundamentale ar fi “apărarea” propriei sănătăţi. Mulţi oameni de vârsta a doua, sau mai vârstnici, simt o nesiguranţă continuă în legătură cu propria stare de sănătate. Putem corecta această situaţie, iar generaţiile mai tinere pot împiedica apariţia acesteia, făcând ca exerciţiile fizice si adoptarea unei alimentaţii sănătoase să devină parte regulată a vieţilor noastre. La acest regim de “apărare a sănătăţii” ar trebui adăugate verificări regulate pentru monitorizarea stării de sănătate a corpurilor noastre pe măsura trecerii timpului. Ştiind că avem o sănătate excelentă şi că avem abilitatea de a ne regla starea de sănătate a corpului putem obţine o mare siguranţă psihică, acest lucru dovedindu-se a fi un important factor de reducere a stresului.

Toţi ne putem clădi moduri de viaţă mai satisfăcătoare şi mai constructive învăţând să ne recunoaştem în mod constant temerile şi slăbiciunile şi luând măsuri concrete pentru a le corecta. Cei care îşi fac un obicei din a-şi urmări cu sinceritate propriile activităţi vor descoperi că planificarea şi acţionarea pentru schimbare devine o abilitate în sine, care le permite să ajungă din ce în ce mai aproape de fericirea pe care ne-o dorim cu toţii.