Aikido Journal Home » Articles » Morihei Ueshiba si Sokaku Takeda Aiki News Japan

Morihei Ueshiba si Sokaku Takeda

de Stanley Pranin

Aiki News #94 (Winter/Spring 1993)

tradus de Catalin Obreja

Putini sunt cei care au investigat originile aikido-ului asa cum a facut-o Stanley Pranin, editor sef al Aiki News. In aceasta serie noua, initial scrisa pentru a fi publicata in revista in limba japoneza Wushu, Pranin scoate in evidenta cateva dintre momentele cheie ale carierei fondatorului Aikido-ului, Morihei Ueshiba, prin colaborarile acestuia cu invatatorii sai si elevii de frunte. Prima parte se concentreaza pe relatia extrem de semnificanta dar foarte putin inteleasa dintre Morihei Ueshiba si invatatorul sau, Sokaku Takeda.

Incep acest articol prin a afirma categoric, ca Daito-ryu jujutsu reprezinta influenta tehnica majora asupra aikido-ului. Aceasta arta, despre care se spune ca ar fi continuarea unei traditii martiale a clanului Aizu ce dateaza cu cateva sute de ani in urma, a fost propagata in multe zone ale Japoniei in timpul perioadelor Meiji, Taisho si Showa timpurie de catre faimosul Sokaku Takeda. Cunoscut atat pentru eficienta martiala cat si pentru caracterul dur, Takeda si-a folosit abilitatile in lupte pe viata si pe moarte in mai multe ocazii.

Takeda avea 54 ani cand Morihei Ueshiba l-a intalnit pentru prima oara la hanul Hisada in Enganu, Hokkaido la sfarsitul lunii februarie 1915. Aceasta intalnire a reprezentat inceputul unei asocieri de lunga durata, furtunoasa dar in ultima instanta productiva intre cei doi, ce a durat mai mult de douazeci de ani.

Accesul initial al lui Ueshiba la practica Daito-ryu a constat in trei seminarii a cate 10 zile, cu durata foarte scurta intre ele, luand sfarsit la data de 4 aprilie a aceluiasi an. Inregistrarile/arhivele Daito-ryu arata ca el a participat la alte trei seminarii tinute de Takeda in 1916. La randul sau Ueshiba l-a invitat pe Takeda acasa la el si a fost instruit intensiv, in particular, in tehnicile sofisticate ale Daito-ryu. Din pacate sunt cunoscute foarte putine detalii despre acest studiu si durata sa.

Ueshiba a parasit definitiv Hokkaido in decembrie 1919 in urma primirii unei telegrame ce-l anunta ca tatal sau este grav bolnav. Si-a lasat casa, o constructie modesta din lemn, in grija lui Takeda si s-a intors acasa in Tanabe. Pe drum, a facut o oprire neprevazuta la Ayabe, centrul religiei Omoto, pentru a se ruga pentru insanatosirea tatalui sau. Aici l-a intalnit pe Onisaburo Deguchi, alta mare influenta in viata sa si subiect al urmatorului articol din serie.

Ajungand acasa si gasindu-si tatal pe moarte, Ueshiba a decis sa-si mute familia, formata pe atunci din sotia sa, mama sa si doi copii, la Ayabe, unde s-a mutat in primavara lui 1920. La insistentele lui Deguchi, Ueshiba a deschis primul sau dojo acasa la el, sub numele de Ueshiba Juku, si preda Daito-ryu, majoritatea elevilor fiind membrii ai religiei/sectei Omoto.

Doi ani mai tarziu, in aprilie, Sokaku Takeda a aparut in Ayabe impreuna cu sotia sa, fiica si fiul de 6 ani, Tokimune, prezentul lider Daito-ryu. Nu se stie nici acum daca Takeda s-a invitat singur sau a fost chemat de Ueshiba la Ayabe, iar versiunile oficiale ale surselor din Daito-ryu si Aikido difera considerabil. Ce se stie este ca Takeda a ramas 5 luni, predand membrilor dojo-ului Ueshiba Juku si ca la finalul acestei perioade lui Ueshiba i-a fost inmanat certificatul kyoju dairi ce-i conferea statut oficial de instructor Daito-ryu. Se pare ca Sokaku si Deguchi aveau o antipatie reciproca, in ciuda faptului ca la despartire liderul Omoto a oferit lui Sokaku o sabie si un tablou pictat de mana. In orice caz toate lucrurile indica faptul ca relatia dintre scundul dar neinfricatul Sokaku si faimosul sau student, Morihei Ueshiba, a fost slaba in timpul perioadei Ayabe.

Dupa plecarea lui Takeda in Septembrie 1922, se pare ca cei doi s-au mai intalnit neregulat, chiar daca Takeda l-a visitat pe Ueshiba in cateva randuri la dojo-ul acestuia din Tokio. Ulterior Ueshiba si-a facut un renume in Tokyo ca un bun profesor de jujutsu iar Takeda si-a continuat calatoriile in Japonia, tinand seminarii in special persoanelor proeminente ca judecatorii, politistii, ofiteri militari si cei asemenea lor. Chiar daca, din acel moment, Ueshiba si Takeda au avut foarte putin contact direct ei au pastrat legatura prin corespondenta. Mai apoi, Ueshiba, acum un profesor acreditat de Daito-ryu, elibera diplome de proficienta elevilor sai directi probabil pana la sfarsitul lui 1937. Printre cei ce au primit astfel de diplome se numara Kenki Tomiki, Minoru Mochizuki, Rinjiro Shirate si Gozo Shioda.

In termenii psihologiei moderne asocierea dintre Morihei Ueshiba si Sokaku Takeda ar putea fi caracterizata drept relatie “dragoste-ura”. Este greu sa facem referire la fapte istorice deoarece nu exista aproape nici un martor al acestor evenimente care sa fie in viata. Chiar si in prezent explicatiile incarcate emotional, ce se contrazic unele pe altele, sunt oferite atat de succesorii lui Takeda cat si de cei ai lui Ueshiba. Este clar ca Ueshiba a avut un respect profund pentru abilitatea tehnica a lui Takeda si ca ultimul l-a privit pe fondatorul aikido-ului ca pe unul dintre cei mai promitatori elevi ai sai.

Probabil ca la baza problemelor dintre cei doi au fost firea exigenta a lui Sokaku, atitudinea independenta si orientarea spirituala a lui Ueshiba, impreuna cu vagile aranjamente financiare referitor la obligatiile lui Morihei ca instructor certificat al Daito-ryu. In pagina din eimeiroku-ul Daito-ryu publicat in 15 Septembrie 1922, in care lui Ueshiba ii este acordata certificarea kyoju dairi, se stipuleaza ca era obligat sa plateasca o taxa de inregistrare, in valoare de trei yeni, catre Sokaku pentru fiecare student inregistrat la dojo-ul sau. Mai tarziu s-au acuzat reciproc de incorectitudini referitor la probleme financiare si relatari ale ultimelor intalniri dezvaluie lipsa de rezolvare a neintelegerilor dintre cei doi. Dar Takeda a conferit statutul de kyoju dairi mai multor indivizi, incluzant pe Taiso Horikawa, Yukiyoshi Sagawa, Kotaro Yoshida, Kotaro (Kodo) Horikawa si Takuma Hisa (in cartea sa Bugei Ryuha Dai Jiten, Kiyoshi Watatani vorbeste despre un total de douazeci si noua), si cel mai probabil toti acesti indivizi ar fi platit aceleasi sume catre Sokaku oricand au predat Daito-ryu. Ma indoiesc cu tarie ca Ueshiba a fost singurul care sa fi avut dificultati personale cu Takeda referitor la obligatii financiare.

In concluzie, as vrea sa mentionez cateva din consecintele pozitive ale relatiei dintre acesti doi renumiti oameni budo ai secolului douazeci. In primul rand, aikido este imens indatorat tehnic catre Daito-ryu. Este dificil sa gasim un moment in aikido care sa nu-si aiba originea in formele de jujutsu ale lui Takeda. De cealala parte, supravietuirea, diseminarea/raspandirea si prospectele de viitor ale Daito-ryu ca arta martiala japoneza au fost garantate virtual de fantasticul succes mondial al aikido. De fapt, deseori am auzit practicanti ai Daito-ryu referindu-se cu larghete la arta lor ca fiind aikido! In orice caz, istoric vorbind, cele doua arte martiale sunt legate irevocabil si vor ramane asa in ciuda neintelegerilor, rupturilor si acuzelor reciproce aparute pana in prezent. In timp, pe masura ce intelegerea noastra asupra evenimentelor istorice creste, va fi posibil sa privim relatia dintre aikido si Daito-ryu jujutsu cu un ochi mai obiectiv si influenta mutuala va fi perceputa cu mai multa usurinta.