Aikido Journal Home » Articles » Cultivarea unui spirit marţial Aiki News Japan

Cultivarea unui spirit marţial

de Stanley Pranin

Published Online

tradus de Victor Ioncu

Oricine începe practica aikido e motivat de un scop anume sau de un set de obiective. Printre cele mai frecvente se numără dorinţa de a învăţa autoapărarea, de a-şi dezvolta condiţia fizică sau de a căuta companie. În timp, aceste scopuri iniţiale capătă un alt înţeles pe măsură ce începem să simţim efectul transformator pe care aikido îl are asupra vieţii noastre.

Pentru că aikido—şi artele marţiale în general—sunt discipline care predau tehnici capabile să rănească şi să ucidă un adversar, ele trebuie practicate cu un simţ al seriozităţii şi o atenţie la cel mai mic detaliu datorită riscurilor inerente existente. Antrenamentul într-o stare mentală astfel orientată duce progresiv la cultivarea a ceea ce poate fi descris ca “spirit marţial”.

Folosim aici termenul “marţial” cu acelaşi sens ca în cuvântul “bu” din japoneză aşa cum a fost interpretat de fondator, din “budo”, de obicei tradus ca “artă marţială”. “Bu” cuprinde două concepte cheie. În primul rând, implică ideea unui sistem oriental de deprinderi de luptă cu origini clasice orientate în primul rând spre învăţarea autoapărării. Bu mai cuprinde şi noţiunea unei activităţi sau căutări menite să conducă practicantul de-a lungul unei căi de perfecţionare spirituală. Ambele idei sunt conţinute în aikido aşa cum a fost conceput el de fondatorul Morihei Ueshiba.

Antrenamentul focalizat marţial

Elementul bu sau marţial este o parte atât de vitală a antrenamentului de aikido încât îndepărtarea lui ar reduce arta la un sistem de exerciţii pentru sănătate. El se iveşte din conştienţa pericolelor inerente ale antrenamentului introducând prin aceasta în timpul practicii un fel de tensiune mentală care produce în timp o stare de sensibilitate ridicată. Iată câteva din procesele din dojo care susţin dezvoltarea acestei stări de spirit marţiale.

Eticheta

Eticheta este una din pietrele de temelie ale comportamentului corect în dojo. Mulţi înţeleg greşit importanţa formalităţilor care trebuie respectate în dojo. Obiceiurile pe care le observăm înainte, în timpul şi după antrenament sunt concepute pentru a stabili un cadru controlat în care tehnici foarte periculoase pot fi practicate în siguranţă. Eticheta nu trebuie înlăturată ca fiind un set gol de ritualuri îndeplinite numai din obişnuinţă.

Eticheta are o valoare mare şi în afara dojo-ului. Este o formă de lubrifiant social care face ca interacţiunile personale să se desfăşoare mai liniştit. Oamenii meticulos de politicoşi îşi fac mai puţini duşmani, lucru pe care şi-l doreşte în mod evident orice exponent al artelor marţiale.

A fi uke

Antrenamentul de aikido este compus din parteneri care joacă pe rând rolul lui nage (cel care aruncă) şi uke (cel care este aruncat). Mişcările pereche din aikido sunt similare cu kata sau formele practicate în numeroase arte marţiale clasice şi în câteva arte moderne. Formele sunt, oricum, mai puţin structurate în aikido şi servesc drept indicaţii pentru execuţia corectă a tehnicilor care vor fi modificate în conformitate cu specificul confruntării.

La antrenament, procedeul care urmează să fie aplicat este cunoscut ambilor parteneri înainte de începerea atacului. Acesta este un factor în plus care asigură un mediu pentru practicarea în siguranţă. Din acest motiv este important ca uke să atace curat şi cu intenţie, fără a anticipa răspunsul lui nage bazându-se pe ce ştia dinainte. Nage are nevoie de un atac hotărât pentru a înţelege problemele de echilibru, mecanica corpului şi curgerea energiei. Atitudinea marţială a lui uke îl va proteja de accidentări şi-i va susţine propriul progres şi pe cel al partenerilor de antrenament. Uke va mai fi răsplătit pentru eforturile sale şi printr-un corp flexibil, bine antrenat, care e obişnuit cu căderea—o experienţă incomodă, dacă nu periculoasă pentru cei mai mulţi oameni.

A fi nage

În abordarea stil kata descrisă mai sus, nage ştie natura atacului, aşa că se poate concentra asupra deplasării corecte a corpului, a distanţei şi a dezechilibrării partenerului. Elementul de stres emoţional care ar însoţi de regulă o confruntare din viaţa reală e în mare măsură absent în acest context de bază al antrenamentului. Mişcarea iniţială a lui nage trebuie să-l dezechilibreze pe partener pentru că uke nu va mai putea să se opună dacă şi-a pierdut centrul de greutate.

Nage are de câştigat prin practicarea de-a lungul unei perioade îndelungate până la momentul în care tehnicile de aikido devin o a doua natură. El învaţă să-şi reeduce instinctul de a se opune atacurilor în favoarea răspunsurilor de tip armonizare care caracterizează tehnicile de aikido. El învaţă să-şi menţină stăpânirea de sine fizică şi mentală în faţa atacurilor care ar nelinişti o persoană neantrenată. Pe măsură ce se desfăşoară procesul de învăţare—conştient sau nu—nage îşi dezvoltă un nivel crescut al percepţiei a ceea ce se petrece în imediata sa apropiere. El devine capabil să discearnă ce constituie o ameninţare reală şi ce nu. Prin această atitudine de vigilenţă constantă se remarcă oamenii cu formaţie budo şi ea este o componentă fundamentală a spiritului marţial.

Identificarea obiectivelor antrenamentului

Practicanţii de aikido ar trebui să-şi revizuiască regulat activităţile şi circumstanţele normale pentru a identifica zonele periculoase sau slăbiciunile care cer mai multă atenţie.

Iată un exemplu specific. Aikidoka văd uneori deficienţe în arta lor în comparaţie cu alte arte marţiale. Ca urmare, devine tentantă dezbaterea scenariilor “ce-ar fi dacă ” discutând eficienţa tehnicilor de aikido. Dar oare noi ne antrenăm într-adevăr pentru a putea învinge un campion de karate, un boxer profesionist sau un luptător olimpic? Cum ne-ar putea ajuta canalizarea energiilor spre astfel de scopuri să ne pregătim pentru tipurile de atacuri la care am putea fi expuşi? Nu există un mod real de a pune artele în vreo ordine ierarhică a eficienţei pentru că nu se poate născoci un obiectiv standard care să măsoare meritele lor relative. Acest exerciţiu mental poate furniza combustibil discuţiilor de pe forumuri dar natura ipotetică a oricărei împerecheri face orice concluzie pur speculativă.

Deci, n-ar trebui să privim practica pe care o desfăşurăm ca pe o pierdere de timp numai pentru că deprinderile noastre în aikido nu pot face faţă unui luptător profesionist. Dacă acesta ar fi fost într-adevăr scopul nostru, cu siguranţă că nu ne-am fi apucat de aikido de la bun început. Asta nu înseamnă că trebuie să abordăm antrenamentul de aikido la întâmplare sau că trebuie să urmărim rezultate mediocre. Esenţial e că scopul nostru final trebuie să fie protejarea vieţii, libertăţii şi proprietăţii, nu învingerea unui adversar într-un meci.

Scenarii reale

Să presupunem că un sondaj privind împrejurimile ne oferă concluzia că una din grijile noastre reale este un atac fizic întâmplător. Am putea fi surprinşi mergând pe stradă, conducând maşina sau chiar în propria casă. În lumea noastră reală e de aşteptat ca atacatorul să aibă o armă de foc sau un cuţit şi să aibă unul sau mai mulţi complici.

Elementul surpriză este unul din motivele principale pentru care acest fel de atacuri întâmplătoare reuşesc. De cele mai multe ori nu e sofisticarea atacului, ci faptul că victima a fost prinsă cu garda jos şi asta a făcut să fie rănită sau ucisă.

Datorită faptului că nu putem şti exact natura unui atac întâmplător sau chiar dacă vom fi vreodată obiectul unui atac, ceea ce ne trebuie e mai degrabă un nivel de pregătire psihologică decât cunoaşterea unor tehnici specifice de apărare. Trebuie să ne dezvoltăm o stare constantă de vigilenţă şi să fim capabili să răspundem instinctiv la ameninţări neprevăzute. Trebuie să devenim indivizi sănătoşi, flexibili şi bine antrenaţi, capabili să se adapteze rapid la situaţiile provocatoare.

De ce Aikido?

Toate acestea ne duc la o întrebare perfect rezonabilă. De ce să studiem aikido şi nu altceva cu o aplicabilitate mai imediată la incidentele urbane ca folosirea armelor de foc sau luptele de stradă? Depinzând de propriile circumstanţe, poate fi într-adevăr o idee bună practicarea altor discipline. Există cu siguranţă argumente puternice în favoarea antrenamentului paralel.

Acestea fiind spuse, alt motiv convingător pentru pregătirea în aikido are de-a face cu a doua componentă a “bu” menţionată mai sus. Adică, aikido este şi o cale de dezvoltare spirituală. El conţine imperativul moral de a respecta şi a proteja toate fiinţele vii. Aikido proiectează o vedere idealizată a unei lumi în armonie şi tehnicile artei exemplifică această viziune abstractă într-un context tangibil, fizic. Mai mult, tehnicile de aikido întruchipează principiul non-rezistenţei. Aceasta a fost viziunea fondatorului Morihei Ueshiba şi trebuie păstrată în minte de către practicanţii de aikido. Se întâmplă să fie şi o formulă excelentă de a ne trăi viaţa într-o lume încărcată cu pericole şi neînţelegeri.

Epilog: Să luăm decizii grele în vremuri tulburi

De cele mai multe ori provocările de care ne lovim în viaţa de zi cu zi nu implică confruntări fizice directe. De cele mai multe ori bătăliile noastre au loc pe un plan interior, psihologic, în lupta noastră cu problemele şi incertitudinile fără sfârşit ale vieţii. Spiritul marţial cultivat prin anii de antrenament de aikido poate fi în aceste vremuri un bun de o valoare nepreţuită.

Pe 11 septembrie 2001, o zi care de care-şi vor aduce mult timp aminte toţi cei atinşi de consecinţele ei, lumea a intrat într-un timp de criză politică şi spirituală. Numai două săptămâni mai târziu, trebuia să aibă loc în California un seminar important de aikido. Aproximativ 300 oameni se înscriseseră să participe la eveniment. Instructorul invitat, care trebuia să sosească din Japonia, a ascultat avertismentele guvernului japonez, ale rudelor şi ale prietenilor şi a decis să-şi anuleze călătoria. Probabil că a fost o decizie logică în acele condiţii extreme.

Sponsorii evenimentului se aflau şi ei între ciocan şi nicovală. Trebuia să anuleze evenimentul şi să sufere o pierdere financiară dureroasă, agravând totodată dezamăgirea celor care voiau să participe? Dar cei care se înregistraseră deja? Trebuia să-şi anuleze planurile şi să se retragă într-o “mentalitate de asediat ” în care să-şi ciuntească activităţile normale datorită fricii de necunoscut?

În această situaţie particulară, a fost găsită o soluţie satisfăcătoare. Sponsorii au rugat un grup de instructori consacraţi să împartă responsabilitatea predării în lipsa instructorului anunţat. Această abordare a permis ca seminarul să aibă loc chiar şi în aceste condiţii vitrege. Mai mult de jumătate din cei care plănuiseră iniţial să participe au venit într-adevăr. Acesta este un exemplu specific despre cum suntem confruntaţi în viaţa de zi cu zi cu situaţii care ne cer să ne bazăm pe pregătirea marţială pentru a găsi soluţii potrivite când aparent nu există nici una.

Cât despre sponsorii Aiki Expo de anul trecut, a fost o perioadă în care nu aveam idee încotro vor duce evenimentele mondiale. A trebuit să avem permanent în vedere că Expo ar putea fi învinsă de evenimente politice şi militare şi să nu aibă loc. În final, Expo a avut loc şi a fost un succes indiscutabil.

Evenimentul de anul acesta, Aiki Expo 2003, a fost aruncat acum într-o umbră similară de către maşinaţiile conducătorilor noştri mondiali. De aceea trebuie să facem planuri de rezervă pentru cazul în care vor apărea situaţii neprevăzute care ar putea influenţa evenimentul. În ciuda acestor nesiguranţe, sunt sigur că Expo va avea loc conform programului. Nu numai că va avea loc, va continua revoluţia tăcută pe care am pus-o în mişcare pentru a face faţă practicii curente şi pentru a îmbunătăţi calitatea generală a artei.

Stanley Pranin
Februarie 2003