Aikido Journal Home » Editorials » Eticheta şi păstrarea bunăstării Aiki News Japan

Eticheta şi păstrarea bunăstării

Available Languages:

de Stanley Pranin

Aikido Journal #113 (1998)

tradus de Cristian Ion

Luna trecută am participat la un seminar de Daito-ryu Aikijujutsu condus de către Sensei Katsuyuki Kondo în Baltimore, Maryland. Pe parcursul explicaţiilor Sensei Kondo o rostit o frază care m-a uimit în mod profund. A spus: “scopul etichetei (reigi saho) este autoapărarea”. Am simţit instictiv pe parcursul ultimilor ani importanţa etichetei, dar nu-mi amintesc să mă fi gândit măcar la implicaţiile folosirii sau nefolosirii regulilor de etichetă.

Să luăm în considerare pentru un moment câteva definiţii. Mai întâi, eticheta: “practicile necesare pentru o bună creştere sau cele prescrise de către autorităţi pentru a fi urmărite în viaţa socială şi în cea oficială: observarea bunelor maniere în cadrul statutului social şi al ocaziilor”. De asemenea, termenul asociat, manieră (bune maniere): “comportament obişnuit în relaţiile sociale, evaluat în conformitate cu anumite standarde convenţionale de politeţe sau respect”. În sfârşit, obiceiul: “o practică îndelungată, continuă, calmă, raţională, sigură şi constantă considerată ca o lege nescrisă şi cu valabilitate pe termen îndelungat” (Webster’s Third New International Dictionary). Citind aceşti termeni, conceptul cheie este “un comportament observat pe o perioadă îndelungată, potrivit unui context specific, al cărui efect este asigurarea ordinii sociale”.

Ce ar fi să prezentăm nişte exemple concrete? Un caz de etichetă corectă în artele marţiale ar fi plasarea săbiei în partea dreaptă ca simbol al unei intenţii paşnice. Sabia este purtată şi scoasă din partea stângă. Poziţionarea săbiei în partea dreaptă conduce la un acces dificil, făcând în acest fel arma ineficientă. Un samurai care stătea în faţa superiorului său fără a-şi fi poziţionat sabia în partea dreaptă cu teaca la vedere putea fi executat imediat pentru această încălcare a etichetei. Un exemplu similar este acela al salutului militar. Îmi amintesc că am citit undeva că semnificaţia originală a salutului cu mâna dreaptă era de a arătă că mâna care purta arma de obicei era goală şi nu reprezenta nici o ameninţare. Un soldat care nu va face un astfel de gest simplu de respect va suferi consecinţele conform justiţiei militare.

Dar ce este cu eticheta în incinta dojo-ului? Mulţi profesori pe care i-am văzut de-a lungul anilor acordă o mare importanţă acestui subiect. În dojo-urile care păstrează o etichetă strictă, profesorul şi elevii se salută aplecându-se unii către ceilalţi la începutul şi sfârşitul fiecărui antrenament. De asemenea, elevii se salută între ei atunci când fac grupele pentru practică şi după ce s-au antrenat împreună. Semnificaţia pe care eu o dau salutului prin aplecare în dojo este nu numai un obicei al respectului dar, de asemenea, implică promisiunea ambelor părţi că vor practica în limite de siguranţă. În acest mod, în dojo, eticheta creează un mediu de antrenament în care tehnici periculoase prin natura lor pot fi practicate totuşi cu un rezultat previzibil.

Mai este apoi problema etichetei la locul de muncă. Vorbesc aici în principal de cultura vestică contemporană deoarece regulile de comportament şi limitele acceptate sunt diferite în Japonia sau în alte culturi asiatice dominate de bărbaţi. În această epocă de corectitudine politică, un bărbat care nu se comportă în limitele proprietăţii sau vorbeşte sau acţionează abuziv asupra unei femei se poate confrunta cu acuzaţii de hărţuire sexuală. Dacă problema este adusă la tribunal de către partea vătămată, acesta poate fi amendat sau închis dacă este găsit vinovat.

Subiectul etichetei acasă este unul apropriat şi drag inimii mele deoarece sunt tatăl a doi copii mici şi sunt în mijlocul unei dispute continue. Ar putea părea unora inutil să impui bune maniere unor copii la o vârstă prea fragedă, din cauza comportamentului lor egocentric şi slabei lor capacităţi de reţinere. Am descoperit, totuşi, că chiar dacă copiii mei uită să vorbească politicos sau să folosească formulele corecte de întâmpinare, ei recunosc că astfel de forme de etichetă sunt un comportament necesar. Ştiu aceasta pentru că ei îşi amintesc câteodată să folosească un limbaj politicos şi chiar ne ţin prelegeri soţiei mele şi mie despre importanţa faptului de a fi respectuos, atunci când îi apucă cheful!

Un aspect al dinamicii familiale în care rolul etichetei nu este în mod normal recunoscut are de a face cu interacţiunea dintre soţ şi soţie. Cred că procentul cuplurilor care şi-au făcut o regulă din a se trata cu respect şi bunătate constituie cu certitudine o minoritate. Probabil ideea este că deoarece relaţia dintre soţ şi soţie este una de intimitate, eticheta şi formalitatea nu mai sunt necesare, sunt chiar artificiale şi de aceea ne putem dispensa de ele. Amintiţi-vă veche zicală, “familiaritatea naşte lipsa de respect!”. Şi totuşi nu pot concepe o situaţie în care rolul etichetei să fie mai important, deoarece unitatea soţ-soţie stabileşte standardul în cadrul familiei. Casa fiecăruia este refugiul său, iar calitatea vieţii în casă este vitală pentru bunăstarea fundamentală a fiecărui individ.

În ciuda acestor lucruri, am constatat că atât în cultura americană cât şi în cea japoneză există tendinţa de a relaxa aproape complet regulile de etichetă în casă. Acest lucru este cu certitudine întărit de gratuităţile văzute la televizor sau în filme, în care numeroase exemple îndoielnice de “comportament acceptat” sunt prezentate privitorilor. Aşa cum cei mai mulţi dintre noi acceptă, nivelul acestor programe şi filme este destul de vulgar în comparaţie cu cel de acum treizeci sau patruzeci de ani. Tendinţa s-a accentuat în special după anii 1960, şi ne putem întreba cât de mult mai putem decădea.

Privind rolul etichetei în toate aceste cazuri diferite identificăm un numitor comun. Respectarea anumitor practici şi obiceiuri permite unei persoane să interacţioneze eficient într-un anumit domeniu social. Pe de altă parte, încălcarea etichetei poate aduce cu sine sancţiuni, putându-se ajunge în cazurile extreme până la lipsirea de libertate sau de viaţă.

Sunt mulţi în zilele noastre care se eschivează de la practica bunelor maniere crezând că un astfel de comportament nu este necesar, fiind chiar de-a dreptul depăşit. Astfel de persoane nu au fost învăţate despre originea şi funcţia unui comportament necesar şi de aceea nu pot să-l coreleze raţional cu nici un scop social folositor. Poate putem înţelege instinctiv necesitatea utilizării anumitor reguli sociale de comportament, dar suntem pierduţi dacă trebuie să explicăm mecanismul funcţionării etichetei ca lubrifiant al motorului social.

Cred că o modalitate de a înţelege eticheta poate fi obţinută făcând o analogie cu artele marţiale. Să luăm conceptul de maai. Maai este distanţa sau intervalul de luptă dintre doi adversari. Alegerea şi păstrarea unui maai corect reprezintă cheia succesului în atac sau apărare. Neadoptarea unui maai corect conduce la răniri sau moarte. Prin formele de eticheta maai-ul metaforic al tuturor părţilor implicate este definit şi menţinut pe parcursul interacţiunii părţilor. Astfel este obţinută o distanţă de siguranţă care conduce la un rezultat previzibil: păstrarea ordinii sociale. Lipsa păstrării acestui comportament necesar produce o modificare a acestui spaţiu psihologic. Uneia din părţi îi este violat spaţiul ceea ce o conduce la măsuri corective. Persoana ameninţată poate apela la puterea de sancţionare a grupului pentru a pedepsi violatorul. Privită în acest fel, eticheta este strâns corelată cu noţiunea de teritorialitate într-un context comportamental.

Odată cu trecerea timpului obiceiurile şi manierele comportamentele se schimbă gradat pentru a reflecta valorile variabile ale societăţii. Odată cu declinul moralităţii în zilele noastre, cred că până la urmă vom atinge un punct în care noi forme de comportament vor fi adoptate datorită rutinei, forme care nu vor mai servi la menţinerea ordinei sociale şi păstrarea bunăstării individuale. Mă refer la tendinţe precum distrugerea unităţii familiei, valorilor religioase, precum şi alte standarde generale de moralitate pe care le întâlnim în jurul nostru. Probabil aceasta este una din forţe ce succede nostalgia pentru timpurile trecute în care noţiunile de bine şi rău şi o etichetă corectă păreau mai clare şi mai simple.