Aikido Journal Home » Interviews » Interviu cu Henry Kono Aiki News Japan

Interviu cu Henry Kono

de Norm Ibuki

Published Online

tradus de Alvin Zaboloteanu

Norm Ibuki

Henry Kono, 75, este singurul practicant Canadian de Aikido care a studiat cu fondatorul Morihei Ueshiba. Nascut in Vancouver, Columbia Britanica, pe 24 august, 1927. Ca un nisei (canadian de a doua generatie din descendenta japoneza), el, doua surori, si parintii au fost internati intr-un lagar de concentrare in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.

Dupa razboi, familia lui s-a restabilit in Toronto. Henry a fost sa viziteze japonia in 1964 pentru a cunoaste familiile parintilor lui (originari din Shikoku). Devenirea aikidoka a fost asemanatoare unui accident. Dupa ce a vizitat familia din japonia, mai avea timp, si a decis sa viziteze hombu dojo in Tokyo, unde preda O-sensei. Citise despre un maestru miraculos de arte martiale si a vrut sa vada daca este adevarat. Era adevarat. Henry a petrecut patru ani antrenandu-se la Hombu.

S-a intors in Toronto, Ontario peste patru ani unde a lucrat ca un artist comerciant pana la pensie. Inca mai preda clase si seminare in Canada, SUA si Europa. Are un fiu.

Cand ma adresez pentru prima oara ma adresez cu „Kono sensei” („sensei” fiind un termen comun de respect pentru toti profesorii din Japonia). Insista sa it spun „Henry”. Primul meu instructor Aikido din Nelson, B.C., Jean Rene Leduc, era la fel. Ne-am intalnit la el acasa in partea de est a orasului Toronto pe 3 ianuarie 2003.

Este un tip prietenos si cu capul pe umeri. In timp ce beam ceai verde si mancam castroane intregi de biscuiti, discutam in bucataria lui mult dupa pranz.

Henry Kono

Ce mai faceti in ultimul timp?

Nu multe. Mai predau din cand in cand.

Predati si in Irlanda?

Merg acolo pentru ca am un prieten, Alan ruddock care era in Japonia cu mine pe vremea aceea. Nu ne-am scris vreo 30 de ani. Acum vreo 7-8 ani mi-a scris spunand „Am auzit ca inca traiesti ! Vrei sa vii pe la mine?” Am inceput sa merg acolo. Imi place Irlanda.

Felul in care aikido-ul lui alan a evoluat de cand l-am vazut ultima oara in japonia m-a lasat fara grai. O ora intreaga cat a predat am stat acolo minunat de felul in care a schimbat si improvizat de la cele cateva tehnici cu care am plecat din Japonia.

Nu am mers in japonia ca sa studiez Aikido. Am fost sa-mi vad rudele. Mama vine dintr-o familie de 11 si tatal meu are un frate si o sora. Am vrut sa merg sa-i vad. In 1964 am mers in Japonia. Intr-o luna am vizitat toate rudele, o saptamana aici, o saptamana acolo. Aveam o viza pentru 6 luni si cand am ajuns inapoi in Tokyo mai aveam cinci luni de umplut. Tokyo este un oras enervant. Daca nu faci nimic, nu poti sta acolo. Auzisem desre Aikido si am decis sa ma interesez. Ziua in care am fost, era pe la ora 2, Bob Nadeau lucra pe saltea. Am spus „Ce trebuie sa fac sa ma inrolez?” Am ramas 4 ani.

Ati mai practicat arte martiale inainte?

Nu mai facusem arte martiale.erau vreo doua articole in New Canadian (un ziar defunct in prezent) despre acest batran fantastic numit Ueshiba care arunca niste tipi fara sa-i atinga macar. Mai era o carte mica de Jay Gluck numita Zen Combat, si era un articol acolo despre O-sensei. Asta e tot ce stiam pana am mers acolo.

Faptul ca ati fost internat in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial intr-un lagar de concentrare pentru ca sunteti japonez canadian a avut vreun efect asupra gandirii dumneavoastra?

Nu. Pentru mine internarea in Slocan, B.C. a fost o vreme palpitanta. Am vazut o tara noua, unl oc nou. Mama mea nu avea o atitudine negativa spre internare. Ea spunea „Pe timpul razboiului astfel de lucruri se intampla. Ar trebui sa multumim stelelor norocoase ca putem fi impreuna.” Nimeni nu era torturat sau interogat.

Cati ani aveati in 1964?

Aproape 37. Aveam rude in Tokyo dar aveam locul meu. Pe timpul acela, traiul in Japonia era foarte ieftin. Daca eram econom puteam sa traiesc cu 100 $ pe luna. Ceilalti studenti straini predau engleza pentru a face bani, dar eu am simtit ca japonezilor nu le placea sa fie invatati de un japonez. Am incercat un timp dar a fost un fiasco, asa ca m-am concentrat asupra propriilor mele probleme de limba.

Unde locuieste Alan?

Locuieste pe Isle of Man, dar parintii lui locuiesc in Dublin. Cand s-a dus inapoi acasa a mers la colegiul de profesori in Londra si a ajuns pe Isle of Man. Preda acolo cat si in Scotia. In fiecare vara avem un seminar de o saptamana in Galway.

Cum este Aikido-ul in Irlanda?

Ireland este superba. Este cel mai prietenos Aikido pe care l-am vazut vreodata. In Ireland, totul e deschis si prietenos. Au fost oameni din toata scotia si mi-am spus ca este cel mai frumos seminar la care au participat.

Ce ne puteti spune despre afilierea dojo-ului?

In Europa sunt multe dojo-uri independente, si cele afiliate cu Hombu.

Ce v-a tinut la hombu 4 ani?

Ceea ce facea Ueshiba. Ce facea el? Acesta e misterul lui o-sensei. Pentru mine, era un magician. Nu ma intelege gresit, era un geniu. Am un respect profund pentru el. Daca nu l-as fi vazut nu as fi inteles ce am inteles. Niciodata! Daca ma antrenam 100 de ani in Canada, nu as fi inteles. Am inteles, ce am inteles doar fiindca l-am vazut pe el.

Daca citesti istoria japoneza, Japonia a luptat cu sabia aproape 1200 de ani. Au fost cam 15 spadasini mari. Cam unul pe secol. El a fost unul dintre ei. Este ultimul. Nu va mai aparea unul ca el pentru ca timpurile nu necesita un astfel de om. Acum, ei studiaza calculatoare!

Nici unul din acesti invatatori japonezi, care au descoperit adevarul nu l-au dezvaluit niciodata. Toti l-au dus cu ei in mormant, si O-sensei a respectat aceasta regula.

V-ati antrenat mult timp…

Antrenamentul nu inseamna nimic. Ceea ce gandea O-sensei era important. Isi baza miscarile pe o matrice imperceptibila pe care noi nu o intelegem. Toata lumea credea ca putea face asa fiindca se antrenase 65 de ani. Eu nu vedeam lucrurile asa. Pentru mine, ceea ce stia era important. Nu toti intelegeau asa.

[Henry imi arata un citat de la Sugano sensei, care spune : „Era ca si cand O-sensei facea Aikido in timp ce toata lumea facea altceva.”]

Deci ce faceam noi? Ceea ce faceam noi pe saltea nu e ce facea el.

[Aratand un alt citat din Bob Nadeau, un articol din Aikido Today Magazine, care spune : „Odata O-sensei mi-a spus clar ca adevarul in Aikido poate fi perceput intr-o clipa. Daca prinzi secretul,” a spus „Poti sa faci ce fac eu in 3 luni.”[

Asta cautam eu. Acolo aveam avantajul. Stiam limba. Nu puteam sa scriu sau sa citesc, dar puteam sa conversez si centurile negre ma ajutau de fiecare data cand lucram cu ei. Dar pentru cei care nu puteau sa vorbeasca japoneza, schimbul de idei era foarte limitat. Si chiar daca vorbeai japoneza, iti trebuiau cam 10 ani sa intelegi ce incercau cu adevarat sa te invete. Dupa vreo 3 ani jumate am inceput sa inteleg. E nevoie de rabdare si persistenta.

O-sensei nu preda clase intregi pentru ca avea 82 de ani cand am ajuns eu. Cand venea si facea ceva era o experienta mistica pentru cei ce priveau.

Cat de des il vedeati pe O-sensei?

Daca era in spatele dojo-ului iesea aproape in fiecare zi. Daca era plecat nu-l vedeai timp de trei saptamani. Daca era acolo, iesea vreo 5-10 minute si dupa aceea se intorcea inapoi inauntru. L-am vazut cam de 300 de ori in 4 ani. Nu explica niciodata ce facea, pur si simplu facea! Asta vreau sa spun prin magician. El o facea si daca nu puteai discerne ce facea, nu era nici o cale sa-ti dai seama.

Nu explica niciodata nimic dar lasa indicii care erau foarte dificil de inteles datorita faptului ca isi incropea ideile in propozitii foarte scurte pe care nimeni nu le intelegea.

Am vazut o caseta cu Shioda sensei intervievat in Anglia. A fost cu O-sensei timp de 10 ani din 1930 pana in 1940, si a spus ca O-sensei nu a explicat nici macar odata in cei 10 ani!

Nu era un profesor in sensul de a preda. Japonezii poate vad asta ca predare, dar in sensul occidental nu este. Trebuia sa intuiesti ceea ce facea si spunea, „sa citesti printre randuri” sa spunem.

Va antrenati in fiecare zi?

In fiecare zi. De obicei mergeam la ora de la 8 la 9 dimineata. Datorita ritmului accelerat, puteai sa te antrenezi doar o ora pe zi. Eram intre 30 si 40 de ani si corpul meu nu se recupera asa repede. Ei spuneau, „O ora pe zi e destul dar vino in fiecare zi.” Pentru mine clasa de la 8 la 9 era cea mai frumoasa pentru ca erau multi straini, cam o duzina. Si, partea frumoasa era ca puteam sa vorbesc engleza!

Morihei Ueshiba O-Sensei cu straini
ce se antrenau la Aikikai Hombu Dojo c. 1967.

Cu cine va antrenati?

Bob Nadeau, Bob Frager, Virginia Mayhew, Terry Dobson, Ken Cottier si norm Miles care inca traieste in Japonia. Erau cativa din Germania, Franta si Anglia.

Vreun canadian?

Nici unul. Erau cativa japonezi din state: Joanne Shimamoto care s-a casatorit cu akira tohei in Chicago, si inca un tip care preda in Carolina, Roy Suenaka, si inca unul din California.

V-ati mai antrenat si la alte ore?

Ocazional mergeam si la orele de noapte dar erau foarte aglomerate! Era ca si cand ne antrenam intr-un autobuz!

Cum va amintiti antrenamentul pe atunci?

Era o vreme foarte placuta. Puteam sa glumim, puteam sa vorbim pe saltea, sa radem si nimeni nu spunea nimic. Am auzit ca acum s-a schimbat. Inainte ca terry Dobson sa moara, mi-a spus: „Henry, am fost acolo in cele mai bune vrenuri!”. Noi strainii eram tare singuri. Eram uniti.

Ce fel de comunitate straina exista?

Toti traiam individual. Singura comunitate era dojo-ul. Multi predau engleza, altfel nu puteau sa traiasca acolo. Eram singurul care nu lucra.

Ce faceati cu timpul liber?

In principal incercam sa-mi imbunatatesc japoneza pentru a vorbi mai bine.

V-ati mai intors vreodata in Japonia?

Nu. Am vazut ce voiam sa vad. Asa ca nu m-am mai intors.

Ati predat Aikido cand v-ati intors in Toronto?

Am predat la un centru comunitar in spatele galeriei de arta din Ontario. Cineva preda acolo si cand au auzit ca m-am intors m-au intrebat daca vroiam sa predau. Am condus clasa vreo 20 de ani. Lucram in timpul zilei si faceam asta ca o slujba adiacenta.

Ce a spus O-sensei despre Yin-Yang?

Nu prea a vorbit despre asta. Dar a studiat-o in Omoto-kyo religia de care era interesat in principal, mai mult sau mai putin ceea ce cred Shinto. Despre Shinto, chiar si in Japonia, nu spun tot nici macar japonezilor. Lasa sa curga doar „cat e nevoie”, cate putin odata. O mare parte din cunostinte le tin pentru ei deci nici macar japonezii nu stiu multe despre ea! Daca intrebi un japonez , „Ce este Ki?” Nu iti poate raspunde precis. Nici ei nu stiu.

(The full article is available for subscribers.)

Subscription Required

To read this article in its entirety please login below or if you are not a subscriber click here to subscribe.

Username:
Password:
Remember my login information.