Aikido Journal Home » Interviews » Interviu cu Koichi Tohei (4) Aiki News Japan

Interviu cu Koichi Tohei (4)

Available Languages:

de Stanley Pranin

Aikido Journal #113 (1998)

tradus de Cristian Ion

Până acum ne-aţi oferit o cantitate mare de informaţii istorice valoroase. Mă întreb dacă ne putem întoarce acum la starea actuală a Shinshin Toitsu aikido. Atât în Japonia cât şi în străinătate, un număr din ce în ce mai mare de persoane şi-au exprimat interesul pentru Shinshin Toitsu aikido după ce au fost dezamăgiţi de alte stiluri de aikido şi îşi doresc ceva diferit.

Ceea ce predaţi se focalizează pe ki; poate începeţi spunându-ne prin ce diferă acest ki de qigong, versiunea chinezească populară în Japonia la momentul de faţă.

Depinde dacă lucrezi sau nu cu universul ca obiect de studiu. Dar mai întâi haideţi să ne uităm la cuvântul în sine. La început Japonia nu a avut un sistem de scriere propriu, astfel încât a importat sistemul ideografic al dinastiei Han din China (202 îc – 220 dc). În japoneză numim aceste caractere kanji, de la kan, pronunţia japoneză pentru Han, şi ji, care înseamnă caractere. Odată importat, fiecare caracter a căpătat două feluri de a fi citit, unul aproximând felul original chinezesc şi unul care reprezenta pronunţia japoneză a cuvântului reprezentat de caracter.

Un bun exemplu ar fi cuvântul kagami (oglindă). Cuvântul original japonez era mizukagami, care înseamnă ad literam “oglindă de apă”. Înainte de inventarea oglinzilor, oamenii umpleau un vas nelăcuit cu apă, aşteptau până când suprafaţa lichidului se liniştea şi îşi priveau reflexia în apă. Alcătuirea din silabe a cuvântului kagami provine din ka (fictiv) , ga (sine) şi mi (a vedea). Când au fost introduse mai târziu oglinzile din metal, numite kyo în chineză, japonezii au păstrat citirea originală chinezească a caracterului kyo, dar au continuat să folosească şi cuvântul nativ kagami. Aceste două cuvinte, kyo şi kagami, au exact acelaşi înţeles în japoneză, dar cuvântul kagami este complet de neînţeles în chineză.

La fel este şi pentru caracterul reprezentând o persoană (hito). Înţelesul său original chinezesc bazat pe forma sa (care prezintă doi oameni sprijinindu-se unul pe celălalt) semnifică “oamenii trebuie se se bazeze unii pe alţii pentru a trece prin viaţă”. În japoneză am păstrat citirile nin şi jin care se aseamănă cu citirea originală în chineză, dar am păstrat de asemenea şi citirea japoneză hito. La fel ca şi mizukagami, cuvântul hito a existat în Japonia înaintea introducerii caracterelor chinezeşti. Provine din limbajul clasic al spiritualităţii japoneze, cu o conexiune specifică la cuvântul naohi (spirit direct). Silaba hi exprimă spiritul universului, iar când acest spirit fuzionează într-o formă fizică, avem hito (“spirit-stop”) – o persoană. Acelaşi lucru se aplică şi cuvântului kokyu (respiraţie); îmi învăţ elevii să expire scoţând sunetul “haaah” şi să inspire folosind sunetul “suuuh”, cu alte cuvinte o pronunţie mult mai naturală în locul cuvintelor în sine. Respiraţia din întreg corpul ar fi imposibilă dacă aţi încerca să expiraţi folosind sunetul “koooh” şi să inspiraţi cu sunetul “kyuuuh” (adică kokyu).

Din aceste exemple puteţi vedea că în chineză forma caracterului este cea care îi dă înţelesul, pe când în japoneză este sunetul.

Ceea ce ne aduce în sfârşit la ki, care este pronunţia japoneză a chinezescului chi (acum scris şi Qi, pentru a face lucrurile şi mai confuze – editorul). În Japoneză, silaba ki semnifică “spiritul universului”. Există peste 900 de cuvinte în japoneză care conţin această silabă!

De abia după ce eu deja am făcut cunoscut cuvântul ki în întreaga lume, practicanţii de qigond chinezesc au început să-l imite.

Cam în perioada când am fost pentru prima dată în Hawai, în 1953, folosirea cuvintelor qi şi qigond a fost complet interzisă în China din cauza ideologiei comuniste. Trebuie să mărturisesc că sunt foarte curios cum de au putut interzice ceva atât de universal precum ki-ul, dar acelea erau condiţiile curente în perioada în care predam eu despre ki. Veneau persoane din toată lumea în Hawai pentru a participa la cursurile mele şi de atunci încolo cuvântul s-a răspândit foarte rapid.

Văzând acest lucru chinezii au renunţat ulterior la interdicţia folosirii cuvântului qi în 1958 – cam la cinci ani după ce am început să-l predau – iar practicanţii de qigong au început să apară precum vlăstarele de bambus după ploaie. Chiar au fost câţiva instructori chinezi de qigong în Hawai care au pretins că ki-ul despre care vorbeam eu provine din China şi aşa mai departe, în ciuda faptului că chinezii însuşi interziseseră acelaşi cuvânt.

Trustul japonez de televiziune (NHK) a făcut odată un reportaj special despre qigong. Au trecut printr-o varietate de teste pentru a-l verifica, dar nu au obţinut nici măcar o fracţiune din rezultatele pe care le aşteptau. Deja nu mai ştiau ce să creadă când au auzit despre existenta Ki no Kenkyukai (Societatea pentru Cercetarea Ki-ului). Întâmplător eram plecat când au sunat, dar Otsuka (8 dan, director managerial al Ki no Kenkyukai) a vorbit cu ei. Le-a explicat că nu ştie nimic despre qigong, dar ki-ul este într-adevăr ceva real şi că ceea ce predăm noi despre ki poate fi făcut de oricine, oriunde, la orice moment.

Pentru ca un lucru să poată fi verificat în mod ştiinţific trebuie să fie atât universal cât şi reproductibil. Lucrurile pe care le predăm despre ki pot fi reproduse în orice moment, nu numai când ne simţim bine şi nu când ne simţim rău – oricând, oriunde, de către oricine, de câte ori este nevoie; altfel este imposibil să creezi date ştiinţifice. Ştiinţa este construită pe universalitate şi reproductibilitate.

Pe de altă parte, sunt multe aspecte ale medicinii şi filozofiei estice care nu au fost în mod substanţial verificate. Medicamentele estice din plante par să fie eficiente în anumite momente iar în altele nu. Aceste lucruri îşi urmează logica proprie, caracterul universal şi cel de reproductibilitate ar trebui să fie extins şi asupra lor. S-ar putea ca studiile noastre în ceea ce le priveşte să fie încă incomplete.

De când ştiinţa a început să accepte concepte precum infinit şi infinitezimal, se pare că am devenit incapabili să discernem care din studiile noastre reflectă realitatea şi care nu. Aceasta a condus, în schimb, la tendinţa de a gândi că tot ceea ce nu înţelegem, cumva tot trebuie să existe. Aceasta este modalitatea în care ki-ul este în general interpretat în lume astăzi, oamenii crezând că trebuie să existe deoarece este inaccesibil sau ezoteric.

Acest ki ocult pur si simplu nu este posibil. Ceea ce nu există nu există şi cu asta gata! Să arunci pe cineva doar holbându-te la el, spre exemplu: este atât de evident că acest fel de lucruri este fraudulos. Pus şi simplu nu este posibil! Sunt oameni care ar spune că nimeni nu cunoaşte aikido mai bine decât mine, corect? Deci dacă focalizez o privire încruntată asupra ta o să cazi pe spate? Mă îndoiesc!

Mulţi oameni au fost surprinşi că l-am putut arunca pe luptătorul de sumo Kurosegawa, aparent fără să-l ating. Oamenii gândeau “Tohei poate să arunce oameni fără să-i atingă!”. Dar nu este adevărat. Poate că nu l-am atins cu mâinile, dar l-am atins cu ki-ul meu. O persoană care se năpusteşte înainte să atace este precedată de ki-ul său, şi oriunde merge acest ki corpul este obligat să-l urmeze (de aceea este imposibil să arunci persoane care nu intenţionează cu adevărat să te atace). Deci tot ce a trebuit să fac a fost să-i evit ki-ul; l-am lăsat pur şi simplu să se ducă unde părea că doreşte şi a căzut singur.

Ki-ul este ceva care este transmis de la o persoană la alta. Dacă placi foarte mult pe cineva, aceea persoană este menită să-ţi perceapă sentimentul. Singurul motiv pentru care pot să arunc indivizi foarte masivi care atacă, pentru a lovi sau alte tipuri de atacuri, este pentru că pot să le simt mintea, intenţia, chiar din momentul în care se manifestă.

Acesta este unul dintre lucrurile pe care Sensei Ueshiba şi-a dorit neapărat să le predea. Mare parte a aikido-ului practicat în prezent a degenerat în simple lupte. Am denumit ceea ce fac Shinshin Toitsu Aikido (“aikido cu mintea şi corpul coordonate”) deoarece nu vreau să fiu asociat cu aceste tipuri de aikido. Aikido este o cale de a armoniza cu universul şi ar trebui să fie suficient doar numele de aikido (deoarece numele încorporează semnificaţia) dar de dragul clarităţii am adăugat Shinshin Toitsu. În străinătate este denumit “Ki Aikido”.

(The full article is available for subscribers.)

Subscription Required

To read this article in its entirety please login below or if you are not a subscriber click here to subscribe.

Username:
Password:
Remember my login information.