Aikido Journal Home » Articles » Antrenament şi cunoaştere Aiki News Japan

Antrenament şi cunoaştere

Available Languages:

de Yoshio Kuroiwa

Aiki News #63 (September 1984)

tradus de Cristian Ion

(Articolul de mai jos a fost publicat prin bunăvoinţa lui Sensei Yoshio Kuroiwa, Şeful Instructor al clubului de Aikido al Universităţii Rikkyo şi practicant al artei de mai bine de 30 de ani.)

Sensei Yoshio Kuroiwa

Antrenamentul are aspecte fizice şi spirituale. Partea fizică implică pregătirea pentru evidenţierea forţei fizice ascunse. Structura fiziologică a corpului omenesc este astfel alcătuită încât permite producerea unei forţe (efort) egală cu aproximativ de trei ori forţa normală a unei persoane (cam de aceeaşi greutate). Manifestarea constantă a acestei super puteri, totuşi, este imposibilă din punct de vedere fiziologic şi ar duce la distrugerea ţesuturilor corpului. Puterea în împrejurări normale este limitată fiziologic, aceasta devenind măsura puterii normale a unei persoane. De aceea, în situaţii de urgenţă, spre exemplu într-un incendiu, dacă cineva cară obiecte grele, cum ar fi o comodă cu sertare, pe care nu le poate căra de obicei, nu înseamnă că este un miracol. Mai curând este o providenţă a naturii. Să consideri aceste lucruri ca pe nişte abilităţi speciale este un nonsens. În medicina modernă sportivă este aplicată metoda intervalelor. Muşchii sunt capabili să-şi menţină condiţia când se aplică un efort (cantitate de exerciţii) de 30%. O cantitate mai mică de atât conduce la o slăbire a muşchilor. Doar când se aplică un efort de la 60% la 80% muşchii se dezvoltă. Dacă se aplică constant un efort mai mare decât atât ţesuturile musculare se distrug. Perioadele de repaos sunt necesare, dezvoltarea musculară fiind astfel accelerată prin alternanţa repetată de efort şi repaos. Dezvoltarea musculară se face gradat iar depăşirea limitelor conduce la rezultate contrare, exceptând cazurile indivizilor excepţionali. Bineînţeles că există diferenţe datorate vârstei, puterii fizice, structurii scheletului şi dimensiunilor corpului. Spre exemplu, muşchii dezvoltaţi prin antrenamente regulate de culturism se vor menţine şi se vor dezvolta în continuare în prezenţa unui stimul adecvat. Neutilizaţi pentru o perioadă mare de timp muşchii se vor atrofia la condiţiile iniţiale sau chiar pot deveni un dăunător “bagaj în exces”. Auzim deseori de persoane care au practicat sport în timpul studenţiei dar după absolvire au încetat activitatea fizică deseori suferind de o sănătate precară.

Corpul îşi are limitele lui, dar mintea nu are limite. Mintea este liberă şi neîngrădită. Chiar dacă poţi lega corpul cu o frânghie (materie), nu poţi lega mintea. Lucrurile care leagă mintea sunt credinţa şi iluzia. Mintea mişcă corpul iar corpul poate îmbogăţi sau sărăci mintea.

Haideţi să reflectăm asupra semnificaţiei antrenamentului. Aparent, antrenamentul este cultivarea unor tehnici corecte prin repetarea lor, dar aceasta este doar o aparenţă exterioară. De fapt semnificaţia adevărată a antrenamentului este obţinerea încrederii. Dacă nu te antrenezi conştientizând acest lucru chiar de la început, vei fi încătuşat în forme. Mintea care reacţionează la forme “încătuşate” devine o minte îngustă. Nu ar trebui să aderi strict la forme. Formele ar trebui să fie complet libere şi nu captive uniformităţii. Fiecare bărbat sau femeie îşi are propriile caracteristici, tip de corp şi condiţie fizică. Nici o tehnică nu poate fi unificată într-o formă comună. Chiar dacă în aparenţă o formă este comună, sinele interior al fiecăruia este exprimat. Manifestarea sinelui interior este necesară, antrenamentul existând pentru acest scop. Tehnicile (formele) servesc ca puncte de reper pentru învăţarea principiilor naturii. Scopul antrenamentului este esenţa şi nu practica unor forme. Prin înţelegerea esenţei, semnificaţia şi scopul tehnicilor creează o minte îmbogăţită şi aduce încredere. Tehnicile sunt expresia minţii exprimate prin corp şi nu forţează oamenii într-un tipar şi nici nu le limitează minţile. Evoluţia unui singur obiect (mono) devine o tehnică iar tehnica (mişcarea) este doar direcţia de evoluţie. Dacă te ataşezi prea mult de importanţa unei direcţii (sau eşti încătuşat de ea) nu poţi cuprinde semnificaţia unei evoluţii mai largi. Fiecare lucru care a evoluat îşi are originea într-un centru. Prin mişcările naturale ale centrului corpului, corpul se mişcă înainte şi înapoi, la dreapta şi la stânga, sau în sus şi în jos creând un echilibru flexibil. Ceea ce mişcă centrul este o minte liberă, neîncătuşată. Nu este incorect să afirmi că tehnicile şi antrenamentul există pentru a cultiva o minte liberă, neîncătuşată şi expansivă. Este important să memorezi că, dacă eşti atras doar de aspecte unice, mintea ţi se îngustează. Dacă te antrenezi cu o minte practică, liberă şi neîncătuşată, aşa cum am menţionat mai devreme, muşchii ţi se vor dezvolta indiferent de voinţa ta, rezultând în mod natural un corp sănătos. Mai mult, un corp sănătos creează o minte deschisă. Este important să înţelegi corect expresiile dintre ghilimele, “Mintea conduce şi corpul urmează” şi “Mintea şi corpul sunt una”. Înţelegerea greşită a acestor concepte se va dovedi un mare obstacol şi mă tem că va conduce la “a pune căruţa în faţa cailor”. Bazele (kihon) sunt punctele de reper (semnificaţia) dar nu sunt acelaşi lucru cu antrenamentul în fundamentele tehnice (kiso). Problemele apar dacă confunzi bazele cu antrenamentul în fundamentele tehnice. Învăţând tehnici câştigi încredere şi calm, dar dacă nu aplici corect aceste calităţi în viaţa de zi cu zi ele nu au nici un scop. Ceea ce este necesar şi acceptabil în zilele noastre nu este o mare forţă fizică sau tehnică (care se exprimă prin corp), ci mai curând un spirit blând.

Când te antrenezi este necesar să te adaptezi nivelului partenerului. Nu trebuie să-ţi forţezi partenerul să facă lucruri pe care tu le poţi face. Spre exemplu, nu este corect să ceri unor elevi de şcoală elementară să aibă nivelul unora de liceu. Când vor ajunge la liceu vor atinge acest nivel în mod natural. Ceea ce este important este să oferi indicaţii în funcţie de nivelul partenerului şi să încerci să-i activezi abilităţile latente. Încercarea de a forţa partenerul să se dezvolte (chiar şi cu bune intenţii) nu va avea succes. Ar trebui să-ţi conduci partenerul stimulându-i interesul şi cunoaşterea despre sine însuşi. Când partenerul va avea dorinţa de a învăţa, cunoaşterea despre sine însuşi îl va conduce la dezvoltare.

Astfel, cel mai important lucru este măsura în care instructorii cunosc ei înşişi ceea ce fac. Dacă un instructor spune ca Aiki este ştiinţific şi logic şi că spiritul este important, practica lui, sau a ei, ar trebui să fie raţională şi logică (exemplu: principiile lumii materiale) şi o explicaţie etică a dimensiunii spirituale a Aiki (semnificaţie: principiu al spiritului) ar trebui dată. Aceasta necesită o explicaţie a unei armonii minte-corp. Dacă înţelegi greşit relaţia dintre cauză şi efect în tehnici şi semnificaţia pentru ukemi (cădere, rostogolire), cred că vei ajunge doar să te joci cu tehnicile. Dacă înţelegi greşit conceptul oriental de “golire” (ku) vei preţui o iluzie trăind cu impresia că “cineva poate învăţa doar făcând” sau “să neglijezi explicaţiile logice ale lucrurilor este în regulă, aceasta fiind calea adevărată” (spunându-se: “Nu este logic”). Oamenii care se dau mari citând termeni precum “telepatie” sau “comunicarea unui înţeles profund de la inimă la inimă” (un termen Zen), etc, nu realizează că au căzut în braţele unei ideologii fără metodă. Aceşti oameni obţin satisfacţia de sine confirmând rezultatele obţinute de predecesori, folosind termeni ideologici ca şi cum ar fi ei înşişi iluminaţi. Ei explică cu temeni ideologici că scopul Aiki este antrenamentul fiinţei umane şi nu teoretizează nimic important în termenii specificaţi. Devin complezenţi şi îngăduitori cu sine însuşi, jucându-se cu conceptele în drumul lor şi uitându-şi sursele. Mai mult, dacă sunt foarte mândri de gândul că Aiki este minunat, alţii care sunt serioşi asupra artei vor fi doar dezamăgiţi şi mă tem că Aikido va fi izolat şi neînţeles şi va lua o direcţie contrară unei dezvoltări substanţiale. Este necesară o atitudine umilă prin care se recunoaşte că alte budo sau sporturi sunt la fel de minunate precum Aiki. Cuvintele şi expresiile dificile nu sunt necesare. Ar trebui explicat folosind exemple clare pe care fiecare le poate înţelege. Fenomen, adică esenţă. Văd deseori oameni care preţuiesc iluzia că exprimând gânduri sau cuvinte nobile sunt mai presus de timpurilor lor.

Denumim acele aspecte pe care nu le mai putem explica “mistere”. Acestea reprezintă o lume nedescoperită. Până la acest punct este necesar să analizăm şi să explicăm. Acesta este domeniul ştiinţei şi raţionalităţii. Obiectul religiei este spiritul, care nu poate fi obiectul unei analize ale fenomenelor, şi ordinea (riai) cerului şi pământului. Ştiinţa studiază fapte (lucruri). Religia studiază semnificaţii (spirit). Formele (tehnicile) exprimate trebuie să fie teoretizate ştiinţific. Motivul este că aceste forme servesc ca o cale pentru exprimarea spiritului. Dacă nu păşeşti corect pe cale, cei care te urmează te urmează orbeşte. Este important să înveţi să păşeşti corect pe cale. Odată ce te-ai obişnuit, în mod gradat şi inconştient vei putea păşi pe cale ca o formă a exprimării de sine.

Este de asemenea important să înţelegi semnificaţia forţei cosmice duale yin şi yang (în limba japoneză: in şi yo). Aceasta implică suprimarea (shometsu) sinelui. Este important să înţelegi şi semnificaţia “apropierii”. Totul se dezvoltă prin contact. Mai mult, nu ar trebui să crezi că maai înseamnă doar distanţă. Dacă crezi ceva doar pentru că cineva ţi-a spus acel lucru, sau doar pentru că tu gândeşti în acel fel, vei deveni ca protagonistul unei tragicomedii care nu are o existenţă (caracter) proprie. Este important să vezi prin adevăr. Pentru a obţine aceasta ai nevoie de mijloace (tehnicile). Totuşi, nu trebuie să fii încătuşat de tehnici ci mai curând să le înţelegi semnificaţia. Este important să nu fii încătuşat de tehnici. Poţi face acest lucru dacă cunoşti limitările tehnicilor. Cei care sunt încătuşaţi de tehnici ar trebui să înţeleagă că acest lucru este o iluzie. Pericolul ca aceşti oameni să confunde această iluzie cu adevărul este des întâlnit. Ar trebui să recunoşti existenţa tehnicilor ca mijloace, pentru a percepe acest fapt. Este important să fii încătuşat doar când înţelegi clar că acesta este cazul. Practica este acumularea de antrenamente pentru a conduce pe fiecare la propria exprimare şi la realizarea propriei imanenţe prin aspectele fenomenale ale realităţii. Aceasta înseamnă, putem spune, că faptele şi semnificaţiile trebuie recunoscute ca un întreg. Postura corpului este în conformitate cu faptele obiective. Spiritul dezvăluie o semnificaţie corectă. Aceste lucruri nu pot fi obţinute într-o singură zi. După o lungă perioadă de timp, într-un mod inconştient vei deveni conştient de ele. Întrucât aceste lucruri nu pot fi exprimate direct în cuvinte doar gândind nu este destul. Trebuie să realizăm că sunt aici, la originea vanităţii şi iluziei. Trebuie să reflectăm întotdeauna asupra lor şi să descoperim importanţa antrenamentului în umilinţă.

(Dintr-un articol publicat de Universitatea Rikkyo în 1971, întitulat “Kaiho”, tradus de Ikuko Kimura şi Stanley Pranin.)