Aikido Journal Home » Articles » Autoapărare: apărare împotriva nouă înşine Aiki News Japan

Autoapărare: apărare împotriva nouă înşine

de Lynn Seiser

Published Online

tradus de Cristian Ion

Recent, la un seminar la dojo-ul Westminster Aikikai în California, editorul şi întreprinzătorul Stan Pranin, a făcut multe afirmaţii interesante. A declarat că autoapărarea este apărarea vieţii, libertăţii şi proprietăţii. A întrebat care sunt şansele să fim atacaţi de cineva antrenat în karate? Aproape nule. Deci, a continuat, care este cea mai mare ameninţare la viaţa, libertatea şi proprietatea noastră? Am răspuns la toate trei întrebările în acelaşi fel. Cea mai mare ameninţare la viaţa, libertatea şi proprietatea mea este propria mea prostie. Sensei Pranin a indicat că cea mai mare ameninţare asupra vieţii este să nu ai grijă de propria sănătate, cea mai mare ameninţare asupra proprietăţii este să nu fii responsabil financiar şi să nu-ţi plăteşti datoriile şi cea mai mare ameninţare asupra libertăţii este să comiţi acte ilegale şi să ajungi în închisoare.

O-Sensei credea că victoria adevărată este victoria asupra propriei persoane, nu asupra celorlalţi şi că Aikido-ul oferă o cale de însănătoşire a lumii de haos, confuzie şi conflict. Probabil că ceea ce înţelegea prin aceste lucruri era folosirea antrenamentului în Aikido ca unealtă pentru a ne depăşi propria ignoranţă egocentrică. Unul dintre elementele sau conceptele Aikido-ului care îmi place constă în faptul că mă mişc pe mine însumi în loc să rezist sau să încerc să mişc sau să schimb partenerul. Concentrându-mă asupra propriei mişcări, celălalt poate alege să mă urmeze sau să abandoneze mişcarea după cum doreşte.

Suntem cei mai mari duşmani ai nouă înşine. Este o expresie comună dar şi o realitate comună, în acelaşi timp. Fiind consilier şi terapist psihiatru, pot să atest că cei mai mulţi oameni se tratează pe ei înşişi cu mult mai rău decât îi tratează pe ceilalţi, în special persoanele la care ţin. Cred că acesta este un lucru bun. Desigur, există şi oameni care gândesc că totul li se cuvine şi se tratează foarte bine, ceilalţi fiind doar un gând secundar pentru ei. Aceşti oameni merită înţelegerea şi mila noastră astfel încât să evităm să avem relaţii apropriate sau de afaceri cu ei. Pentru cea mai mare parte, mă bucur că nu facem celorlalţi ceea ce ne facem nouă înşine. De fapt, dacă ne-am trata la fel de bine precum ne tratăm prietenii sau persoanele iubite, ne-ar fi cu mult mai bine.

Unul din primele lucruri pe care le învăţăm în Aikido este să ne relaxăm corpurile şi să ne calmăm mintea. Pentru a avea un antrenament foarte productiv, nu negăm faptul că uke atacă şi nici nu îi spunem în ce fel ar trebui să atace. Calea Aiki este întâmpinarea atacului, acceptarea şi armonizarea cu acesta. Mai curând redirecţionăm în loc să rezistăm. Dezechilibrăm prin fineţe mai curând decât prin forţă. Încercăm să controlăm situaţia fără a face rău.

Cum să ne apărăm împotriva nouă înşine? Einstein a spus că tipul de gândire care creează probleme nu este şi tipul de gândire care le rezolvă. De multe ori cel mai mare duşman al nostru este credinţa că ceva ne lipseşte. Credem că nu suntem destul de bogaţi, destul de puternici, destul de frumoşi, destul de deştepţi şi cu certitudine că nu este niciodată destul timp, aşa că vrem totul acum. Toate aceste reflectă feluri de a gândi. Toate acestea tind să conducă la teamă şi depresie. Se pare că mintea noastră este cel mai mare duşman. Dacă identificăm lucrurile cu mintea, credem că aceştia suntem noi, că aceasta este realitatea. Când acceptăm şi îmbrăţişăm aceste gânduri, stăm de fapt în afara lor şi realizăm că de fapt doar le-am învăţat din viaţă. Poate că le-am învăţat de la oameni sau societate, care cred cu adevărat în ele. Totuşi, aceste credinţe de obicei nu aduc prea multă bucurie cu ele. Acceptând că de fapt doar sunt gânduri învăţate, importanţă lor începe să scadă. Redirecţionând putem să ne schimbăm minţile.

Dacă partenerul de practică din dojo ar fi propria minte, i-aţi accepta uşor intenţiile pozitive. Aţi practica intrând şi armonizând cu ea. Aţi începe să o dezechilibraţi şi să o redirecţionaţi. Aţi controla-o cu blândeţe. Dacă ceva nu ar funcţiona, în loc să rezistaţi sau să vă enervaţi, poate că ar fi mai simplu doar să învăţaţi din greşeli şi să continuaţi.

Aikido este o artă marţială, demonii reali cu care ne luptăm şi îi înfruntăm sunt autojudecarea şi autopedepsirea. Poate că cea mai bună autoapărare este autoacceptarea. Autoacceptarea înseamnă acceptarea întregii responsabilităţi pentru ceea ce suntem şi a consecinţelor alegerilor noastre.

Vă mulţumesc că m-aţi ascultat, pentru oportunitatea de a fi în pauză de serviciu şi pentru că împărtăşiţi calea. Şi acum, înapoi la antrenament. KWATZ!