Aikido Journal Home » Articles » Despre căile marţiale ale Japoniei – Antrenarea unificării corpului cu spiritul Aiki News Japan

Despre căile marţiale ale Japoniei – Antrenarea unificării corpului cu spiritul

de Moritaka Ueshiba

Aiki News #42 (November 1981)

tradus de Victor Ioncu

Când vizitez dojo-uri de bujutsu (arte marţiale) în diverse locuri, observ că foarte puţine au un altar pentru „kami”.Acest lucru e valabil mai ales pentru dojo-urile din şcoli. Se pare că oamenii moderni cred că pot stăpâni budo şi se pot antrena în bujutsu doar prin mişcările corpului. Când arunc o privire la oamenii care sunt antrenaţi cu o astfel de atitudine şi lucrează transpirând din greu, simt un regret de neexprimat şi o mare răspundere. Un „dojo” este, aşa cum putem vedea din caracterele cu care este scris cuvântul, un loc de antrenament (jo) pentru „Cale” (do sau michi). În zilele noastre „dojo” sunt mai potrivite cu termenul „fabrici”. Ca o analogie, în ciuda marilor cuceriri ştiinţifice şi a progresului în fabricarea de aliaje şi în tratamentul termic al metalelor, săbiile moderne nu pot fi comparate cu faimoasele săbii ale trecutului. Să stabilim un acord între ştiinţa modernă şi credinţele Shinto străvechi constituie marea cale care este ţelul nostru. Mi-ar plăcea să realizez esenţa măreaţă a budo prin acest spirit al acordului dintre vechi şi nou.

Oamenii sunt tăiaţi mai întâi nu de tăişul sabiei, ci de sakki, dorinţa sângeroasă de a ucide, care ţâşneşte din mintea atacatorului înainte ca lama să se mişte. Faimosul profesor al celui de-al treilea Shogun Tokugawa, Iemitsu, Yagyu Taiima no Kami mergea într-o zi printr-o grădină urmat de un servitor căruia i-a trecut prin cap următorul gând: „Dacă l-aş ataca acum, chiar şi un mare spadasin cum e stăpânul meu n-ar fi în stare să opună rezistenţă…” În clipa aceea, ca şi cum ar fi fost cuprins de o mare nelinişte, Tajima no Kami s-a întors grăbit în apartamentele sale şi i-a spus servitorului: „Chiar acum, când ne plimbam în grădină, m-am simţit atacat de sakki. Dar acolo nu mai era nimeni în afară de tine. Lucrul de care mă tem e sakki acolo unde nu e nici un duşman evident.”

Esenţa purtării unui război e să prevezi planul de luptă al inamicului. Când flota baltică a Rusiei ţariste se apropia de apele noastre teritoriale, suferinţele cu care s-au confruntat amiralul Togo şi oamenii săi, inclusiv Shimamura şi Akiyama, au fost mai mari decât se poate exprima în cuvinte. Au fost aproape incapabili să mănânce sau să doarmă. Singurul lor gând a fost să-i implore pe „kami” să cruţe această naţiune imperială. Într-o noapte, căpitanul Akiyama a avut o viziune a flotei baltice pe o singură linie îndreptându-se spre nord prin strâmtoarea Tsushima dintre Japonia de vest şi peninsula Coreei. Când acesta i-a povestit visul superiorului său, amiralul Togo şi-a dat seama că flota inamică va trece pe acolo şi aşa a fost decis planul de luptă al naţiunii noastre [pe baza acestui vis]. Oricine a avut vreo experienţă în ceea ce priveşte inspiraţia va admite că asemenea lucruri se întâmplă.

Ca un alt exemplu, după ce ai atins un anumit nivel în antrenarea pe „calea sabiei”, poţi să simţi intenţia inamicului de a tăia înainte ca lama să pornească în jos. Eu însumi am avut experienţa să văd un „glonţ-idee” de 2 cm, de culoare albă şi să-i aud şuieratul în zborul său către mine înainte ca glonţul real să fi fost tras, [o experienţă care] sfidează complet timpul şi spaţiul. În budo-ul veritabil, totuşi, numai prevederea planului inamicului nu e suficientă. Dar să-ţi înzestrezi eul interior cu puterea de a-ţi mişca inamicul potrivit propriei tale voinţe e adevărata Cale a zeilor (kami no michi). Acesta e doar vârful aisbergului în ceea ce priveşte experienţa inspiraţională pusă în relaţie cu budo. Dacă practicanţii de bujutsu din zilele noastre şi-ar da seama că ar trebui să onoreze „kami” şi să se antreneze în uniunea spiritului cu corpul, ar fi uimiţi de propriul lor progres.